Bucsa

În data de 1 februarie 2013., la Biblioteca Comunală a fost organizată o audienţă generală. Primarul Kláricz János a informat populaţia şi despre proiectul POS de Mediu pentru canalizarea apelor menajere, respectiv despre bugetul pentru anul în curs.

Dévaványa

În localitate a avut loc comemorarea a şaptezeci de ani de la ofensiva din Cotul Donului, eveniment la care au participat doar câţiva oameni şi a început cu intonarea imnului naţional. După aceea, Séllei Zsigmond a vorbit despre ofensiva din Cotul Donului care a început în data de 12 ianuarie 1943.

Ecsegfalva

În localitatea noastră, conţinutul de arsen şi bor din apa potabilă depăşeşte nivelul permis de lege. De aceea, începând cu data de 2 ianuarie 2013. alimentarea populaţiei cu apă potabilă va fi asigurată cu ajutorul Armatei Maghiare.

Füzesgyarmat

În data de 14 decembrie 2012. Asociaţia "Margaréta" a organizat un Concert caritabil pentru ajutorarea (reabilitarea) elevei Bakonyi Andrea în vârstă de 21 ani, foarte talentată dar care a suferit o hemoragie cerebrală înainte de obţinerea diplomei, zădărnicindu-i astfel realizarea ţelurilor.

Kertészsziget

Societatea în comandită Bio-Sales Bt. continuă şi în anul 2013. activitatea de colectare în saci a deşeurilor de plastic din localitate, cu deplasare la domiciliu, activitate pe care o va diversifica. Colectarea deşeurilor va fi în continuare gratuită.

Körösladány

Deocamdată, audienţele la Oficiul Districtual Szeghalom al Oficiului Guvernamental al Judeţului Békés nu vor fi ţinute pe strada Árpád ci în Oficiul Primăriei.

Körösújfalu

Corpul delegaţilor a evaluat lucrările de accesare a bursei BURSA HUNGARICA

pentru învăţământul superior. Din cele patru lucrări depuse au fost evaluate ca fiind corespunzătoare toate cele patru, iar elevii primesc fiecare câte o indemnizaţie de 5.000 forinţi timp de zece luni.

Szeghalom

La Biblioteca orăşenească din Szeghalom, în data de 11 februarie 2013. a fost organizată lansarea de carte a lui Dr. Koncz István, cu dedicaţii şi vânzare, având titlul ,,IstenNők – kis hibákkal” (Zeiţe - cu mici defecte).

Vésztő

În data de 17 decembrie 2012., la Centrul Cultural "Sinka István" din Vésztő elevii Liceului "Péter András" şi a Şcolii Profesionale "Szigeti Endre" din Szeghalom, împreună cu copii din Vésztő au prezentat un spectacol de Crăciun cu titlul "Povestiri de Crăciun".

Bucsa

La şcoala de artă din Bucsa au fost organizate zilele porţilor deschise. Cei interesaţi au avut ocazia de a avea vedea cum decurg cursurile de dans popular în data de 12, de teatru în data de 16, precum şi cele de pictură în data de 21 noiembrie 

Dévaványa

La „GROTA  DE  SARE” /„SÓKUCKÓ”/ sunt ateaptaţi din nou şcolarii, copii de la creşă şi grădiniţă care doresc să se vindece, precum şi localnicii interesaţi!

Orar: de luni până vineri între orele 13:00-17:00. Locaţia: Grădiniţa de pe strada Eötvös.

Ecsegfalva

În data de 25 octombrie a fost serbată Ziua Vârstnicilor şi la Clubul Vârstnicilor, unde copii de grădiniţă au prezentat membrilor clubului un program în care au recitat poezii de toamnă şi jocuri în cerc.

Füzesgyarmat

În data de 25 octombrie la Biblioteca Orăşenească a fost organizată prezentarea cărţii scrise de Őze Sándor şi Őze Sándorné, intitulată: Vulturii din Sárrét – Mişcarea Naţională de Rezistenţă în Ungaria de Est 1948-1953, prezentare la care cei interesaţi au participat în număr mare. 

Kertészsziget

Şi în acest an Moş Nicolae a vizitat grădiniţa şi şcoala, pentru a oferi copiilor cadouri.

Körösladány

În data de 9 decembrie 2012 la Casa de Cultură a fost organizată a V-a Ediţie a Întâlnirii Interpreţilor de Muzică Populară şi Soliştilor de Folclor „Kádár Ferenc”, eveniment organizat sub patronajul Biroului Cultural din cadrul filialei judeţene Békés a societăţii nonprofit pentru Educaţie, Artă şi Cultură IBSEN Srl.  

Körösújfalu

În cadrul şedinţei din luna octombrie consiliul local şi-a abrogat hotărârea referitoare la reglementările locale privind creşterea animalelor, abrogarea fiind necesară pentru că la nivel naţional există deja o normă legală de ordin superior pentru crescătorii de animale. 

  Szeghalom

Primarul localităţii Macsári József ar dori reformarea sistemului de alocare a locuinţelor aflate în proprietatea primăriei, pentru care aşteaptă idei şi din partea consilierilor locali. Până în prezent persoanele în cauză puteau obţine o locuinţă în baza situaţiei sociale, însă conform propunerii, pe viitor locuinţele aflate în proprietatea primăriei vor putea fi alocate doar pe bază de concurs.

Vésztő

În data de 19 octombrie micuţii locuitori ai Grădiniţei din Komlód au făcut o excursie la Mágor. Cei din grupa mare şi părinţii lor au plecat spre Mágor pe biciclete cu mult entuziasm, ceilalţi cu autocarul, iar la sosire copiii au avut parte de numeroase surprize.

  

 

 

 

 

 

 

Bucsa

 Echipele de old-boys ale celor două localităţi au jucat partide de meci amical, în data de 14 octombrie la Borş, iar în data de 4 noiembrie la Bucsa. Ambele partide s-au terminat la egalitate.

Dévaványa

 În data de 02.12.2012. a fost organizată ediţia a doua a Concursului de Interpretare a Cântecelor Populare "Kádár Ferenc". În cadrul programului de o zi aproape 150 de cântăreţi au interpretat cântece populare în 4 categorii, în 41 de numere de spectacol.

Ecsegfalva

 Cu ocazia Zilei Vârstnicilor, în data de 13 octombrie Clubul Pensionarilor "Harmónia" a invitat la masa de prânz cluburile de pensionari din Bucsa şi Körösladány, unde membri cluburilor au prezentat în mod reciproc câte un program. După gustoasa masă de prânz distracţia netulburată a fost asigurată cu muzică live.

Füzesgyarmat

 Lucrările de amenajare a pistei pentru biciclişti avansează rapid. Ca o parte a proiectului, administraţia locală şi instituţiile acesteia s-a alăturat campaniei de toamnă organizată de Clubul Maghiar de Ciclism, campanie intitulată "Cu bicicleta la muncă!".

Kertészsziget

Administraţia locală participă şi în acest an la sistemul de Burse ale Administraţiei Locale pentru Învăţământul Superior "Bursa Hungarica". Anul acesta s-a prezentat un candidat şi a primit indemnizaţia administraţiei locale.

Körösladány

Cu sprijinul proiectului denumit "Proiecte-model pentru popularizarea şi extinderea modului de viaţă sustenabilă şi a posibilităţilor de consum" în luna octombrie societatea bonCaffé noir Kft. (Srl.) a distribuit 250 buc. lăzi de compostare, lucru primit cu bucurie de către localnici.

Körösújfalu

Localitatea doreşte şi în această iarnă să ajute cu lemne de foc familiile nevoiaşe. Pentru achiziţionarea lemnelor ce urmează a fi donate Administraţia locală a depus o cerere la ministerul competent. În cazul aprobării acestei cereri va fi posibilă repartizarea lemnelor de foc.

Szeghalom

Prin aprobarea unei cereri, consilierii au modificat ordinul referitor la orarul de funcţionare al magazinelor. În conformitate cu această modificare "localurile care au autorizaţie pentru activităţi de discotecă" în zilele de vineri şi sâmbătă au un orar de funcţionare până în dimineaţa următoare la ora patru.

Vésztő

În data de 13 octombrie Asociaţi Pescarilor "Körös" din Vésztő a organizat un bal pescăresc cu caracter de picnic la Centrul Cultural "Sinka István". Cei prezenţi au fost întâmpinaţi de preşedintele Asociaţiei, domnul Molnár Lajos, fiind prezent şi primarul Molnár Sándor.

 

 

Bucsa

Anul trecut a fost organizată pentru a doua oară seria de drumeţii intitulată "12 EXCURSII ÎN JURUL LOCALITĂŢII BUCSA". Am început anul cu o excursie de recompensă, organizată pentru cei mai buni din anul 2011., cutreierând prin localităţile Eger şi Szilvásvárad. Participanţii au rămas cu amintiri de neuitat, în prima localitate după vizitarea oraşului iar în cea de-a doua după vizitarea parcului de distracţii.

Dévaványa

În anul 2013., cu ocazia Zilei Culturii Maghiare, consiliul local a acordat titlul de recunoaştere ,,Dévaványa Kultúrájáért” (“Pentru Cultura din Dévaványa”) d-nei Burainé Murányi Magdolna, coordonatoarea Colecţiei de Istorie locală "Bereczki Imre".

Ecsegfalva

În 25 ianuarie, în comună s-au împărţit lemne de foc pentru populaţie, în ordinea nevoilor sociale. În conformitate cu numărul populaţiei, 65 de persoane au dreptul la această indemnizaţie în natură, cantitatea totală fiind de 57 m3  de lemne.

Füzesgyarmat

În data de 31 ianuarie 2013., cei interesaţi au avut ocazia de participa la forumul de informare privind locurile de muncă locale, denumit: Forum pentru persoanele defavorizate din Füzesgyarmat.

Kertészsziget

Potrivit deciziei consiliului, Secretariatul comun al Administraţiilor Locale Bucsa-Ecsegfalva-Kertészsziget se desfinţează din 28 februarie 2013. Din data de 01 martie 2013. localităţile Bucsa şi Kertészsziget vor înfiinţa o administraţie locală în comun.

Körösladány

La Primărie s-a organizat workshop-ul de demarare al proiectului KEOP, privind investiţia pentru apele uzate. Se preconizează că predarea terenului de lucrări către consorţiul executanţilor Duna Aszfalt Kft. – A- Híd Zrt., va avea loc în 14 februarie 2013.

Körösújfalu

Consiliul local a aprobat dispoziţia referitoare la normele pentru materia primă şi bonificaţiile din alimentaţia publică instituţionalizată,  potrivit căreia în anul 2013. preţurile vor urma rata inflaţiei, majorându-se cu 5,2%.

Szeghalom

În data de 08 decembrie 2012., cu participarea corului de cameră "Pro-Musica" a fost deschisă expoziţia intitulată “Castel cu măgari, sau ce caută măgarul în salon”. După deschidere, Bihari Kiss Endre a prezentat antologia intitulată “Calul Domnului”, el fiind totodată şi unul dintre redactori.

Vésztő

În zilele de 18 – 19 ianuarie 2013. la Vésztő a fost organizată întâlnirea şcolilor înfrăţite, cu participarea cadrelor didactice de la Liceul Teoretic "Bartók Béla" din Timişoara şi Şcoala Generală Reformată "Kis Bálint", tematica întâlnirii fiind evaluarea proiectului HURO.

 

 

Locul deşeurilor nu e în casă

Trimite- le la plimbare!


Depunerea jurământului în mod festiv

Erdős Norbert, deputat parlamentar şi reprezentant al oficiului guvernamental din judeţul Békés, alături de dr. Kovács József, deputat parlamentar, au participat la festivitatea de depunerea jurământului a colaboratorilor Centrului "Klebelsberg" de Susţinere a Instituţiilor, aparţinând de Secţia de învăţământ din Szeghalom.

 

 


 

Data evenimentului: miercuri, 10 aprilie 2013., ora 10.

 

Locul evenimentului: Secţia de învăţământ din Szeghalom a Centrului "Klebelsberg" de Susţinere a Instituţiilor, Szeghalom, str. Dózsa György, nr. 9-11.

 

După depunerea jurământului, începând cu ora 11 şi 30 minute Erdős Norbert şi dr. Kovács József vor vizita sediul Oficiului Districtual Szeghalom (Szeghalom, calea Nagy M. nr. 4.).

În afară de dânşii, pe lista invitaţilor mai apar conducători ai secţiilor de învăţământ şi primari.

Ambele programe sunt publice şi pentru mass-media !

 

La o unitate de prelucrare a lemnului de lângă localitatea Újkígyós din judeţul Békés a izbucnit un incendiu.


 

Vineri după amiază a izbucnit un incendiu la o unitate de prelucrare a lemnului de lângă localitatea Újkígyós – a fost informată agenţia MTI de către purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Protecţie Împotriva Catastrofelor din judeţul Békés. Nagy Szilvia a declarat: fabrica de aproape cinci mii de metri pătraţi a fost scoasă de sub tensiune, s-a reuşit împiedicarea extinderii incendiului. În timpul incendiului nimeni nu a fost rănit, flăcările nu au ameninţat zonele locuite. Incendiul a fost stins de către unităţi ale pompierilor din Békéscsaba, Gyula şi Orosháza.        sursă: MTI

Cultură-arte plastice-foto-expoziţie


La mijlocul lunii aprilie, în Galeria "Alföld" din Hódmezővásárhely va fi deschisă o expoziţie din lucrările create în cea mai veche Colonie de artă din Ungaria, aflată la Gyula şi care are un trecut de patru decenii.

Curatorul expoziţiei, Pogány Gábor selectează materialul expoziţional din circa trei sute de creaţii, care în forma actuală nu au fost încă prezentate. Conform planurilor, creaţiile vor putea fi văzute până la începutul lunii iunie în nouă săli aflate la parterul galeriei. Vor fi expuse aproximativ două sute de piese, dintre care multe de dimensiuni mari, ca o colecţie a lucrărilor de până acum ale Coloniei de artă - a declarat vineri Nagy Imre, directorul Muzeului "Tornyai János" şi a Centrului Cultural.

Creaţiile mai vechi şi mai recente sunt ale membrilor fondatori, adică Albrecht Júlia, Balogh Gyula, Lakatos József Péter, Marosvári György, Rácz Katalin, Szakáll Ágnes, Székelyhídi Attila şi Tömpe Emőke, pe lângă acestea ale ucenicilor acestora, adică Bodor Zoltán, Lukács István, Szabó Éva Mária, Szőke Sándor, precum şi ale celor care au aderat mai târziu dar creează în acelaşi spirit, printre aceştia fiind Győrffy Péter, Salamon György şi Sáfár Pál. La expoziţia colecţiei din Hódmezővásárhely sunt prezenţi şi doi artişti fotografi, Horváth Balázs şi Nagy Ottó, respectiv reprezentanţii tinerei generaţii, adică Huszák Zsuzsanna, Oláh Katalin, Pethő Anikó şi Vancsura Rita.

Începând cu anul 1969., la Colonia de artă din Gyula vin artişti profesionişti şi tineri care se pregătesc să devină artişti. Profilul specific elaborat sub conducerea pictorului Tóth Tibor a devenit o pată unică de culoare pe paleta artelor plastice din Ungaria. Artiştii care creează aici lucrează în spiritul realismului, într-un mod de exprimare bazat pe principiile naturalismului, tema principală fiind omul de rând şi mediul acestuia.

Lucrările expuse la expoziţia care va fi deschisă în data de 14 aprilie înainte de masă îi vor călăuzi pe vizitatori în realitatea trecutului apropiat din Ungaria. Picturile, acuarelele, graficile, fotografiile şi sculpturile au ca temă principală documentarea urmărilor greşelilor concrete, îngrijorarea, o clasă socială pe cale de dispariţie şi stima faţă de cultura materială, scara de valori a acesteia.     sursă: MTI

Velodromul din Dévaványa realizat din fonduri UE

Construirea velodromului din Dévaványa se desfăşoare într-un ritm susţinut. Aşa cum se prevede, lucrările vor fi terminate în luna viitoare. Consiliul local din Dévaványa în cadrul Programului Operativ Regional Dél-Alföld a înaintat un concurs pentru construirea unui velodrom, pentru a cărui realizare a primit o suma de 90 milione Ft.


Contractul între consiliul local şi Partenerul de Colaborare a fost încheiat cu obiectivul ca lucrările de pregătire să fie începute în primăvară cu scopul terminării până la sfârşitul anului. Cu respectarea reglemantoriilor legale, consiliul local a încheiat contractul cu executantul lucrărilor şi în acest fel în iunie a fost pus terenul din centrul oraşului şi dintre strada Sport–strada spre Kisújszálás la dispoziţia executantului ca lucrările să fie începute. Angajamentul constructorului privind terminarea lucrărilor în 90 de zile asigură darea în folosinţă a nouălor porţiuni chiar din această toamnă. Prin această investiţie se va realiza un velodrom în lungime de 2050 m., cu amenajări adecvate de zone verzi, cu locuri de păstrare pentru biciclete. În cadrul concursului toamna se va porni şi o campanie de reclame de scimbare a mentalităţii. Scopul campaniei este ca să propoage în rândul cât mai larg a populaţiei importanţa circulaţiei cu biciclete, cu scopul ca în viitor modurile alternative de circulaţie să fie agregate faţă de mersul cu automobile.
 

Sursă: Tourinform Körös Sárrét


 

Colecţia Muzeului "Munkácsy Mihály" din Békéscsaba a fost complectată cu o pictură de Munkácsy, necunoscută încă publicului


 

muzeul a cumpărat pictura în ulei denumită "Tóth Matild" din moştenirea familiei, în ziua de marţi creaţia a fost adusă de la Viena la Békéscsaba personal de către vânzător – a fost informată agenţia MTI de către directorul muzeului, Szatmári Imre, colaboratorul Direcţiunii Muzeelor din judeţul Békés. Szatmári Imre a spus că portretul în ulei de 63 x 50 cm pictat pe pânză datează din tinereţea lui Munkácsy, din anul 1867, a fost realizat în oraşul Békés şi o reprezintă pe Tóth Matild, străbunica vânzătorului din partea tatălui. Până acum creaţia a fost necunoscută celor din domeniu, în afară de membri familiei care au plecat din Békés în străinătate, puţini au fost cei care au văzut-o. Făcând referire la istoria şi originea picturii, directorul a spus că ştia din amintiri şi din datele descoperite în urma cercetărilor de faptul că Munkácsy Mihály a pictat în acea perioadă două picturi în ulei la Békés, reprezentând portrete de femei, portretul lui Nagy Imre este deja cunoscut în cercurile profesionale, însă soarta portretului lui Tóth Matild a fost necunoscută timp îndelungat. Muzeul a însărcinat patru specialişti diferiţi cu verificarea originalităţii picturii, care în mod independent unul de altul au calificat lucrarea în mod unanim ca fiind o creaţie a lui Munkácsy – a mai adăugat directorul muzeelor din judeţ, care a mai vorbit şi de faptul că în perioada celui de al doilea război mondial familia a stat la Drezda, dar portretul a supravieţuit bombardamentelor în masă. A subliniat faptul că cerceii care se văd în portretul Tóth Matild sunt purtaţi în prezent de fiica proprietarului. Referitor la preţul de cumpărare Szatmári Imre a spus agenţiei MTI doar că muzeul a reuşit să cumpere pictura la un "preţ corect", două treimi din sumă au fost plătite din contul pentru donaţii care a fost deschis de către muzeu pentru cumpărarea picturii "Micuţa Jeanne"care de atunci poate fi văzută în cadrul colecţiei, iar diferenţa preţului de cumpărare a fost asigurată de către Centrul de Finanţare a Instituţiilor al Oficiului Guvernamental din Judeţul Békés. sursă: MTI

La Békéscsaba se va deschide un centru de afaceri maghiar-român.


Proiectul transfrontalier în cadrul căruia la Békéscsaba se va deschide un centru de afaceri maghiar-român are ca scop revigorarea colaborării dintre Oradea şi judeţul Békés.

La conferinţa de deschidere a proiectului, Hódsági Tamás, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Békés a spus: până în anul 2014 camera şi partenerul acesteia, Liceul "Don Orione" din Oradea au obţinut împreună 696 mii euro finanţare europeană nerambursabilă. Organizaţia camerei poate accesa 256 mii euro pentru înfiinţarea centrului de afaceri maghiar-român, cu şaizeci la sută din această sumă cumpără un imobil central de cinci sute metri pătraţi, restul finanţării va fi cheltuit pentru achiziţionarea de mijloace. Legat de importanţa proiectului, preşedintele a evidenţiat faptul că acest centru oferă servicii atât afacerilor din zonă cât şi tuturor firmelor din ţară, colaborează la înfiinţarea societăţilor în România, la înfiinţarea de societăţi mixte, la elaborearea de proiecte de dezvoltare în UE, la căutarea de noi pieţe şi parteneri. Centrul de afaceri din Békéscsaba oferă servicii similare şi societăţilor din România în relaţiile cu Ungaria. Preşedintele a mai adăugat: secţia maghiaro-română a Camerei de Comerţ şi Industrie din Ungaria va avea deasemenea asigurat un spaţiu în noul centru. Peter Miheller, directorul Liceului "Don Orione" din Oradea a evidenţiat faptul că din partea şcolii fundaţiei bisericii acest program reprezintă o deschidere către sfera antreprenorială. Din cei 440 mii euro care stau la dispoziţie, în incinta şcolii vor fi înfiinţate noi ateliere de studiu şi se va amenaja un incubator de afaceri în cadrul căruia absolvenţii pot demara afaceri într-un mediu protejat.  sursă: MTI

Nuferii de la Băile "1 Mai" sunt în pericol


 

Din cauza secării izvorului de apă termală, nuferii, melcul tropical Melanopsis Parreyssi şi specia de peşti Roşioara lui Racoviţă din rezervaţia aflată la Băile "1 Mai" de lângă Oradea sunt pe cale de dispariţie – scrie în numărul de vineri cotidianul Krónika din Ardeal.

În conformitate cu articolul din Krónika, în urma forărilor – de multe ori ilegale – din zonă, suprafaţa lacului protejat care este alimentat cu apă de pârâul cu apă termală Peţea, având iniţial o întindere de un hectar a scăzut la o întindere de zece metri pătraţi. Din luna septembrie autorităţile încearcă să complecteze apa termală cu ajutorul furtunurilor de pompieri din izvorul ştrandului aflat în vecinătate, însă după părerea specialiştilor sunt puţine şanse pentru salvarea acestui tip rar de habitat.

După cum scrie în Krónika, lacul termal este singurul loc din lume unde nufărul (Nymphaea lotus forma thermalis), melcul tropical (Melanopsis parreyssi) şi specia de peşti denumită Roşioara lui Racoviţă (Scardinius Racovitzai) sunt specii indigene.

"O populaţie minimă ar fi posibil să supraviaţuiască, însă probabil că habitatul protejat a suferit deja pagube irecuperabile" – a declarat ziarului biologul Venczel Márton, colaboratorul ştiinţific al Muzeului Crişurilor. Dacă speciile enumerate dispar din habitatul lor natural, în lacurile artificiale din localitatea învecinată Băile Felix încă mai supravieţuiesc câţiva nuferi, şi în afară de asta în acvariile din Muzeul Crişurilor se mai păstrează 25 de exemplare din specia de peşte şi 20 de exemplare din specia de melci. Este tot ce mai rămâne din aceste specii în întreaga lume.

Specialiştii atribuie modificarea circumstanţelor faptului că multe dintre hotelurile şi pensiunile din Băile 1 Mai, Băile Felix şi din Oradea au efectuat forări – în multe cazuri ilegale – pentru a-şi alimenta piscinele şi sistemele de încălzire cu apă termală, însă cantităţile de apă termală din subteran sunt limitate.

După părerea lui Venczel Márton, complectarea apei cu ajutorul furtunurilor de pompieri este suficientă doar pentru a oferi o şansă melcilor şi peştilor, respectiv seminţelor de nufăr să supravieţuiască perioadei de iarnă. Dacă acest lucru va reuşi se va afla doar la primăvară. Conform părerii biologului, dacă o mică parte a populaţiei supravieţuieşte iernii, anul viitor va trebui forat un puţ propriu de apă termală pentru alimentarea lacului.

Claudiu Pop, prefectul judeţului Bihor, a pus în vedere faptul că dacă nivelul apei nu va reveni la normal se va sista autorizarea noilor forări, chiar şi pentru o perioadă de un an.    sursă: MTI

Pictorul din Oradea Jakobovits Miklós a decedat


 

La Oradea a decedat Jakobovits Miklós, pictor distins cu premiul Munkácsy – a fost informată agenţia (MTI) de către văduva artistului.

După o boală gravă şi o lungă suferinţă Jakobovits Miklós a decedat duminică, la vârsta de 77 de ani.

Jakobovits Miklós s-a născut la Cluj în data de 9 august 1936, şi-a încheiat studiile în oraşul natal la Academia de Arte "Ion Andreescu". Activitatea creativă a desfăşurat-o la Oradea, unde începând cu anul 1965 a lucrat la secţia de arte plastice a Muzeului Crişurilor, după care a fost muzeolog. Picturile sale au fost realizate într-un stil care se inspiră din originile expresionismului şi suprarealismului.

În anul 2003 Jakobovits Miklós a fost distins de către Ministerul Culturii din Ungaria cu premiul Munkácsy, în 2010 de către Ministerul Culturii din România cu premiul de creaţie, iar în anul 2012 a preluat Crucea de Comandor al Ordinului de Merit a Ungariei.

A fost membru fondator, iar din anul 1996 preşedinte al asociaţiei artiştilor plastici din Ardeal, Breasla Barabás Miklós. A fost principalul iniţiator al înfiinţării Centrului de Arte Plastice din Transilvania, care şi-a început activitatea în luna octombrie în incinta Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe.

Ceremonia de înmormântare a lui Jakobovits Miklós va a vea loc în data de 19 decembrie începând cu ora 14 (ora 13 - europa centrală), la capela Steinberg a cimitirului Rulikowski din Oradea.     sursă: MTI

A fost lansată revista de teatru din Transilvania, "Játéktér" (Spaţiu de joc)


În cadrul Festivalului Interetnic de Teatru de la Oradea a fost prezentată noua revistă de teatru din Transilvania, "Játéktér" (Spaţiu de joc)."Játéktér" (Spaţiu de joc) se vrea a fi pe de o parte o cronică, pe de altă parte un colaborator al vieţii teatrale maghiare din România, dar pe lângă acestea se străduieşte să prezinte cititorilor săi cele mai importante evenimente teatrale ale lumii.

În revistă publică creatori, specialişti, critici, scriitori maghiari şi români, în limba accesibilă cititorilor. Şi-au propus ca două treimi din cuprins să fie dedicate iubitorilor de teatru, însă o treime să cuprindă informaţii interesante din punct de vedere al celor care lucrează în domeniu – a declarat agenţiei MTI  Sebestyén Rita, estetician în domeniul teatrului, scriitor, redactor al revistei.

Primul număr a apărut în format A5, cu peste o sută de pagini tipărite în alb-negru. Pe lângă varianta tipărită, cititorii interesaţi de teatru pot găsi materiale în parte asemănătoare, în parte diferite pe site-ul jatekter.ro şi pe Facebook.

Redactorul şef a declarat că şi-au propus apariţii trimestriale, însă în primul număr care a apărut marţi nu au avut curajul să promită o anumită frecvenţă a apariţiilor pentru ca nu cumva – ca urmare a posibilităţilor financiare – să nu îşi poată respecta promisiunea. Sebestyén Rita a promis o atitudine "optimistă şi nebunatic de pasională" iar – după cum a formulat – acest optimism crează condiţiile publicării trimetriale.    sursă: MTI

În data de 22 noiembrie 2012, în România a fost reziliat contractul de execuţie pentru autostrada Nădlac-Arad.


 

Din cauza întârzierii lucrărilor de execuţie şi a altor abateri, în România a fost reziliat contractul de execuţie a primului tronson de  22 kilometri din autostrada construită între graniţa cu Ungaria şi Arad, în valoare de 115,8 milioane euro – reiese dintr-un comunicat al CNADNR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale).

Tronsonul de 39 kilometri dintre Nădlac şi Arad al autostrăzii A-1 din România (sudul Transilvaniei) care se construieşte pe mai multe porţiuni şi se leagă de autostrada M43 din Ungaria, a fost împărţit în două părţi. Concursul care a fost publicat pentru execuţie a fost câştigat de un consorţiu portughez şi german: CNADNR a reziliat contractul cu grupul de firme Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct care a câştigat negocierea competitivă pentru prima porţiune.

Şantierul a fost deschis în luna octombrie 2011, iar termenul de predare este anul 2013. În anul care a trecut s-au realizat doar 20 de procente din lucrări, în loc de 70 de procente planificate – a subliniat comunicatul CNADNR referitor la rezilierea contractului, totodată autorităţile au descoperit şi alte nereguli.

Comisia Europeană, care finanţează construirea autostrăzii în procent de 85 % a semnalat deja în luna iulie că la procedura de achiziţie publică se suspectează posibilitatea frudării, iar în octombrie România a primit şi informarea oficială despre fatul că finanţarea Programului Operaţional Sector Transport (POS-T) va fi sistată de către Comisia Europeană.

Primul ministrul Victor Ponta a comunicat puţin mai devreme: din cauza neregulilor descoperite la procedura de achiziţie publică pentru porţiunea de autostradă dintre Nădlac şi Arad, România nu poate accesa banii europeni care i-au fost alocaţi prin POS-T. Primul ministru a adăugat: după rezilierea contractului va fi publicată o altă licitaţie pentru execuţie.

Conform unui raport guvernamental publicat recent, construcţia de drumuri din România decurge lent deoarece societăţile care execută lucrările activează în mai multe locaţii cu aceleaşi utilaje şi cu aceiaşi angajaţi. Conform raportului, capacităţile cu care constructorii de drumuri câştigă licitaţiile există doar pe hârtie. În practică însă, aceeaşi firmă construieşte mai multe drumuri în paralel şi îşi împarte utilajele şi angajaţii între mai multe şantiere. La sfârşitul lunii august, utilajele şi angajaţii Romstrade Srl. au lucrat pe 23 şantiere de construcţie a drumurilor.    sursă: MTI

La Oradea a fost inaugurat grupul statuar Holnaposok.


La Oradea a fost inaugurat grupul statuar care îi reprezintă pe membri fondatori determinanţi ai cercului literar "Holnap" înfiinţat de Ady Endre.

În grupul statuar sunt prezentaţi Ady Endre, Dutka Ákos, Juhász Gyula şi Emőd Tamás în jurul unei mese dintr-o cafenea, primii trei stau pe scaun iar Emőd Tamás stă în picioare. Creaţia artistică din bronz amplasată pe strada pietonală este realizată în mărime naturală, iar pe scaunul rămas liber se poate aşeza oricine.

La festivitatea de inaugurare, primarul Ilie Bolojan a apreciat importanţa creaţiei artistice din două puncte de vedere. După cum a evidenţiat, grupul statuar este un fel de elogiu al patrimoniului cultural şi arhitectural creat în oraş de către comunitatea maghiară indiferent de ere şi sisteme politice, totodată creaţia artistică este şi un pod între trecut şi viitor. Cei care se aşează pe scaunul liber pot fi parte a evenimentelor culturale de la începutul secolului trecut.

În discursul ţinut lângă grupul statuar, Biró Rozália - fost vice-primar al oraşului Oradea – a vorbit despre importanţa patrimoniului spiritual al Cercului Literar "Holnap". Oficiul Primăriei a publicat un apel la licitaţie pentru realizarea grupului statuar în anul 2011, licitaţie câştigată de sculptorul Deák Árpád.

Szabó Ödön, preşedintele administrativ al organizaţiei Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) din judeţul Bihor a declarat pentru MTI: statuia a fost realizată într-o perioadă în care UDMR a reprezentat o putere de neocolit atât în administraţia judeţului cât şi în administraţia oraşului. A evocat faptul că în anul 2010 administraţia judeţeană a transferat administraţiei oraşului suma necesară realizării grupului statuar, însă această sumă a fost investită în altă parte. În 2011, pentru realizarea statuii a fost obţinută o finanţare de la bugetul naţional.

Cercul literar "Holnap" a fost înfiinţat în anul 1908 la Oradea, cu scopul de a revigora poezia maghiară în decădere prin idei moderne. Membrii cercului au fost Ady Endre, Babits Mihály, Balázs Béla, Dutka  Ákos, Emőd Tamás, Juhász Gyula, Miklós Jutka. Au fost editate două antologii cu titlul de "Holnap".    sursă: MTI

A fost suspendată licitaţia Centrului "Ady" din Oradea


După ce proprietarul a plătit o parte a datoriilor, biroul economic al Oficiul Primăriei Oradea a suspendat licitaţia pentru Centrul de conferinţe "Ady" care a fost construită cu finanţarea guvernului maghiar. Gabriel Torjoc, consilierul juridic al oficiului primăriei a declarat miercuri agenţiei MTI.

Fundaţia Mecena, care este proprietarul imobilelor, a plătit marţi 77 mii lei (aproape cinci milioane forinţi) la caseria oraşului.

Având în vedere că au plătit o treime din datori, probabil că în cursul zilei şi oficiul primăriei va accepta cererea de reeşalonare a plăţii datoriilor – a spus consilierul juridic, adăugând: licitaţia nu poate fi organizată printre altele şi pentru faptul că nu s-a prezentat niciun potenţial cumpărător.

În comunicatul de marţi, conducerea Fundaţiei Mecena a explicat acumularea "restanţelor stabilite unilateral de către administraţia locală" prin faptul că specialiştii administraţiei şi cei ai fundaţiei au interpretat în mod diferit dispoziţiile Codului Fiscal. Fundaţia a declarat că "îşi menţine opinia diferită referitoare la interpretarea părţilor din Codul Fiscal care privesc sectorul civil".

În numărul de marţi, ziarul "Krónika" a scris că administraţia locală Oradea a scos la licitaţie Centrul "Ady" care a fost construit cu o finanţare din partea guvernului maghiar de 320 milioane forinţi. Oficiul primăriei a comunicat pe site-ul propriu: Centrul de conferinţe "Ady Endre" este scos la licitaţie cu un preţ de strigare de 762 mii lei (48 milioane forinţi), iar hotelul care a fost proiectat lângă clădire şi momentan are construită doar structura este scos la licitaţie cu un preţ de strigare de 128 mii lei (8 milioane forinţi).     sursă: MTI

Construcţia autostrăzii din Transilvania este întârziată de o nouă contestaţie.


 

Construcţia tronsonului din apropierea Clujului a autostrăzii A3 din Transilvania este întârziată de o nouă contestaţie.

În conformitate cu ştirea publicată pe pagina de internet a cotidianului "Ziua de Cluj", Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) este forţată să amâne încheierea contractului pentru construirea tronsonului dintre Gilău şi Nădăşelu a autostrăzii A3 care traversează Transilvania din cauza unei contestaţii.

Porţiunea de autostradă de 8,7 kilometri va uni drumurile naţionale Cluj-Oradea şi Cluj-Satu Mare. La licitaţia publicată pentru construcţie în luna ianuarie, câştigătorul a fost anunţat în luna octombrie după şase amânări. Grupul de firme alcătuit din constructori din România ar fi trebuit ca în decurs de doi ani de la încheierea contractului să proiecteze şi să construiască porţiunea de autostradă care are şi funcţia de centură a Clujului, în valoare de 258 milioane lei (15,7 miliarde forinţi).

Cu ocazia vizitei de campanie electorală la Cluj de săptămâna trecută, prim-ministrul Victor Ponta a spus că pentru construcţia autostrăzii din Transilvania s-ar putea asigura baza financiară dacă se obţine finanţare de la Uniunea Europeană. "Continuarea construcţiei autostrăzii din banii de la bugetul de stat se poate realiza doar pe etape, ceea ce nu cred că este corespunzător din punctul de vedere al nevoii de dezvoltare a  Transilvaniei" – a declarat prim-ministrul.

Pentru construirea autostrăzii A3 care leagă Oradea şi Braşovul şi care trece prin zonele locuite de maghiari ale Transilvaniei, statul român a încheiat în anul 2004 un contract cu societatea Bechtel din Statele Unite ale Americii. În conformitate cu datele comunicate la vremea respectivă, autostrada de 415 kilometri trebuia să fie construită până în anul 2013, iar cheltuielile de construcţie au fost estimate la 2,5 miliarde euro (702 miliarde forinţi).

Până în prezent a fost construită doar porţiunea de 52 kilometri dintre Gilău şi Câmpia Turzii, iar în conformitate cu contractul renegociat, Bechtel va mai construi doar porţiunea de 64 kilometri dintre Borş şi Suplacu de Barcău. Conform noului contract, această porţiune trebuia să fie finalizată până la data de 30 noiembrie 2012, însă lucrările au fost efectuate doar pe jumătate. Statul român a plătit până acum firmei din America suma de 1,2 miliarde euro.

Până în prezent Uniunea Europeană nu a finanţat construcţia autostrăzii Transilvania. Pe de o parte a obiectat că guvernul român – invocând motive de siguranţă naţională – a încheiat contractul cu compania americană fără o chemare la licitaţie, pe de altă parte a obiectat faptul că România nu a început construirea autostrăzii Transilvania pe ruta Nădlac-Arad-Sibiu care se integrează în coridorul paneuropean IV.     sursă: MTI

La Teatrul Maghiar din Oradea a avut loc prima premieră a stagiunii.


La Teatrul "Szigligeti" din Oradea vineri a demarat seria de spectacole a stagiunii 2012-2013 cu premiera comediei "Bărbierul din Sevilla". Faţă de stagiunea trecută, numărul abonamentelor vândute a crescut în mod semnificativ.

Piesa lui Pierre Beaumarchais a fost regizată de Zakariás Zalán, directorul artistic al Teatrului "Tamási Áron" din Sfântu Gheorghe, costumele au fost create de Kis Zsuzsanna, muzica şi decorurile spectacolului sunt semnate de Csiki Csaba – putem citi pe site-ul teatrului (www.szigligeti.ro).

În rolurile principale spectatorii îi pot vedea pe Kardos M. Róbert, Dobos Imre, Tóth Tünde şi Dimény Levente.

După cum ne spune Szabó K. István, directorul artistic al trupei de teatru, a fost aleasă comedia lui Beaumarchais pentru că în urmă cu câţiva ani regizorul a montat deja la Sfântu Gheorghe una din piesele scriitorului, "Nunta lui Figaro", iar prin spectacolul de acum poate continua aventura în lumea lui Beaumarchais.

În teatru au fost vândute aproape 2700 de abonamente pentru această stagiune, ceea ce reprezintă o creştere de 40 de procente faţă de stagiunea trecută. Datorită programului denumit "Şcoală în teatru, teatru în şcoală" iniţiat în stagiune trecută şi acţiunii de popularizare de la începutul stagiunii, numărul celor care au cumpărat abonamente pentru elevi s-a dublat şi a ajuns la 1200.

Mulţumită convenţiei încheiate cu Universitatea Creştină Partium, abonamentul "Partium" creat pentru studenţi asigură faptul ca sala să fie plină.   sursă: MTI

Anul acesta, ansamblurile profesionale de dans din Transivania se întâlnesc la Oradea.


 

A opta Întâlnire a Ansamblurilor Profesioniste Maghiare de dans din Ardeal va fi organizată în perioada 4-7 octombrie de Ansamblul de Dans Oradea care anul acesta împlineşte zece ani.

Spectacolul de deschidere a celei de a VIII-a ediţii a Întâlnirii Ansamblurilor Profesioniste Maghiare de dans din Ardeal a fost cel cu titlul "Fekete Sáfrán" în regia lui László Csaba. Povestea pentru adulţi care a fost realizată pe baza operei literare cu acelaşi titlu scrisă de Tamási Áron este totodată şi primul spectacol al Ansamblului de Dans Oradea din anul acesta, ansamblu care activează sub egida Teatrului "Szigligeti" din Oradea.

Începând cu anul 2004 Întâlnirea Ansamblurilor Profesioniste Maghiare de dans din Ardeal este organizată anual împreună cu cinci ansambluri profesioniste de dans din Ardeal. Participanţii permanenţi sunt Ansamblul Profesionist de Dans "Háromszék" din Sfântu Gheorghe, Ansamblul Folcloric Naţional Secuiesc Harghita din Miercurea Ciuc, Ansamblul Profesionist de Dans "Udvarhely Táncműhely" din Odorheiu Seuiesc, Ansamblul "Mureşul" din Târgu Mureş, respectiv gazda din acest an, Ansamblul de Dans Oradea.

Cei de la Oradea au fost gazdele Întâlnirii de dansuri pentru prima dată. O astfel de întâlnire nu oferă doar o posibilitate de a inspecta în mod reciproc activitatea fiecăruia, ci şi o modalitate pentru publicul spectator local şi din împrejurimi de a cunoaşte, în afară de activitatea şi spectacolele Ansamblului de Dans Oradea, şi activitatea celorlalte ansambluri de dans profesional din Ardeal – putem citi pe site-ul întâlnirii (www.ehtet.szigligeti.ro).

Pe lângă apariţiile ansamblurilor de dans, programul întâlnirii de patru zile mai cuprinde şi expuneri, forumuri profesionale, precum şi întâlniri cu publicul.

Întâlnirea Ansamblurilor Profesioniste Maghiare de dans din Ardeal se încheie duminică seara la Teatrul "Szigligeti" din Oradea cu un spectacol de gală.    sursă: MTI

Oraşele Debreţin şi Oradea doresc să-şi dezvolte legăturile culturale.


Oradea, 13 martie 2013., miercuri (MTI) - Oraşele Debreţin şi Oradea  doresc să-şi dezvolte legăturile culturale prin popularizarea reciprocă a evenimentelor şi organizarea de programe comune - au declarat vice-primarii celor două oraşe la conferinţa de presă de miercuri de la Oradea.

Mureşan Ovidiu, vice-primarul oraşului din regiunea Partium, a semnalat că între cele două oraşe înfrăţite există tradiţii puternice în colaborarea culturală şi din alte domenii. Oradea a participat în mod sistematic la Carnavalul Florilor din Debreţin, iar de ani de zile găzduieşte şi expune o parte a carelor cu flori. A mai adăugat: concertele comune ale orchestrelor filarmonice din cele două oraşe, precum şi expoziţiile organizate de FreshArt, care susţine artiştii plastici din judeţul Hajdu-Bihar din Ungaria şi judeţul Bihor din România au deja o mare tradiţie.

Din seria programelor din acest an a evidenţiat evenimentele Toamnei orădene care începe în luna octombrie, pe care le vor promota şi la Debreţin. În afară de acestea, la expoziţia de turism din Oradea care va fi deschisă în curând vor fi prezente şi standuri ale celor din Debreţin.

Somogyi Béla, vice-primarul oraşului Debreţin ia invitat pe orădeni la Primăvara din Debreţin care începe la sfârşitul săptămânii, iar din seria programelor a evidenţiat prima ediţie a Zilelor Ciocolatei din Debreţin.

Politicianul a oferit posibilitatea ca pe portalul turistic al administraţiei locale din Debreţin care sistematizează programele din oraş  să fie încărcate şi evenimentele organizatorilor de programe din Oradea, respectiv a atras atenţia asupra faptului că broşura cu programul Primăverii din Debreţin acum va fi editat pentru prima oară şi în limba română.

Pad Zoltán, dirijorul Corului "Kodály" din Debreţin ne-a invitat la concertul comun susţinut alături de Corul Filarmonicii de Stat din Oradea şi Filarmonica "Kodály", organizat în data de 28 martie la Sala "Bartók" cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea lui Verdi.  sursă: MTI

 

Va fi organizat cel de al 10-lea Festival de Umor din Transilvania.


În luna aprilie se va organiza al 10-lea Festival de Umor din Transilvania - au anunţat miercuri la Cluj organizatorii festivalului, "Szomszédnéni Produkciós Iroda" şi reprezentanţii Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).

În conformitate cu comunicatul emis despre conferinţa de presă, "Szomszédnéni Produkciós Iroda" doreşte să facă acest eveniment de neuitat prin spectacolul de gală "Tanti din vecini e dincolo" (A szomszédnéni odaát van).

Spectacolul va fi prezentat publicului în data de 12 aprilie la Târgu Mureş, iar în data de 14 aprilie la Cluj.

Între cele două spectacole de gală, pe scena Festivalului de Umor de la Cluj vor fi prezenţi cei mai buni din Showder Klub: Beliczai Balázs, Felméri Péter, Open Stage, Zsók Levente, moderatori fiind gazdele, Bálint Ferenc şi Tóth Szabolcs.

Şi în anul 2013. organizatorii caută cel mai bun umorist amator. În cadrul preselecţiilor festivalului de la Târgu Mureş, Odorheiu Secuiesc sau Oradea, cei care se înscriu trebuie să prezinte în faţa spectatorilor, singuri sau în cadrul unei trupe, propriile schiţe umoristice, scenete, stand-up-uri. Producţiile celor mai buni vor fi evaluate în data de 13 aprilie, la Cluj, de către un juriu profesional.

Cei care se prezintă la concurs şi cei interesaţi vor primi informaţii detaliate pe site-ul

www.humorfeszt.ro     sursă: MTI

Copiii de grădiniţă din Partium şi din regiunea de sud vor primi cadouri din partea Asociaţiei Rákóczi.


Copiii de grădiniţă din judeţul Bihor (regiunea Partium) şi copiii din regiunea de sud care încep şcoala vor primi cadouri din partea Asociaţiei "Rákóczi"- a fost informată agenţia de presă MTI de către asociaţie.

Conform celor scrise, în lunile martie şi aprilie - după modelul programului de înscriere din regiunea de nord - înainte de începerea anului şcolar în România şi Serbia, Asociaţia "Rákóczi" va oferi pachete cadou pentru 1400 de copii de grădiniţă din judeţul Bihor (regiunea Partium) şi pentru 350 de copii de grădiniţă din regiunea de sud, împreună cu o scrisoare de pledare pentru alegerea unei şcoli cu predare în limba maghiară. Pachetele cadou conţin rechizite şcolare, precum şi cărţi ale Editurii "Apáczai" pentru începerea şcolii.

Asociaţia "Rákóczi" împreună cu partenerii săi - specialişti în domeniul educaţiei din Oradea, Consiliul Naţional Maghiar din Voivodina - se străduieşte ca pachetele să ajungă şi la copiii care vorbesc limba maghiară dar merg la grădiniţe de limba română sau limba sârbă.

Cadorisirea copiilor de grădiniţă face parte din programul de înscriere la şcoală din regiunea de nord a Asociaţiei "Rákóczi" încă din anul 2004. Extinderea programului în regiunea Partium şi regiunea de sud a fost justificată de procesele locale de asimilare.

Asociaţia promite celor care primesc cadourile ca în cazul în care se vor înscrie la şcoli cu predare în limba maghiară pot conta şi pe obţinerea bursei de înscriere a Asociaţiei "Rákóczi" şi a organizaţiilor civile din Ungaria.   sursă: MTI

Debrecen şi Oradea au obţinut surse unionale pentru îmbunătăţirea intervenţiilor chirurgicale.


Centrul de Ştiinţe Medicale a Universităţii din Debrecen şi Administraţia locală Oradea au obţinut surse financiare de două milioane euro pentru îmbunătăţirea intervenţiilor chirurgicale - au declarat marţi participanţii la proiect în cadrul conferinţei de presă de la Debrecen.

Conform declaraţiei lui Bognár László - neurochirurg - cu ajutorul finanţării obţinute în cadrul  Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 (HU-RO) clinica de neurochirurgie a centrului medical din Debrecen va putea achiziţiona anul acesta un aparat de neuronavigaţie.

A explicat că acest instrument face posibil faptul ca prin inserarea în sistemul de coordonare a datelor sub formă de imagini înregistrate înainte de intervenţia chirurgicală, munca echipei de medici este uşurată datorită datelor mult mai exacte.

Şi-a exprimat speranţa că printr-un alt proiect vor putea achiziţiona şi un aparat cu ajutorul căruia dislocările din timpul operaţiei vor putea fi recalibrate, şi astfel pe tot parcursul operaţiei vom avea o imagine de o precizie la milimetru. Bognár László a semnalat că deja chiar şi prin această dezvoltare "oraşul Debrecen se va afla pe centrul hărţii neurochirurgiei".

La întrebarea agenţiei de presă MTI chirurgul a declarat că prin achiziţionarea aparatului, anual se va îmbunătăţi situaţia a circa trei sute de bolnavi.

Legat de dezvoltarea ce va avea loc în instituţia din Oradea, Gheorghe Carp - directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea din România - a informat că vor fi reînnoite opt săli de operaţie.

A evidenţiat faptul că fără oraşul Debrecen, mare parte din proiectele de dezvoltare a spitalului din ultimii ani cu siguranţă că nu ar fi fost realizate, deoarece banii au fost obţinuţi în mare parte în cadrul proiectului HU-RO, cu participarea instituţiilor din Debrecen.

Proiectul care se va finaliza la sfârşitul anului 2014. va fi corelat cu consultaţii de specialitate, respectiv cu câte o intervenţie chirurgicală de prezentare comună în ambele oraşe.   sursă: MTI

Expoziţia de la Hódmezővásárhely a Coloniei de artă din Gyula împlineşte patruzeci de ani.

La mijlocul lunii aprilie, în Galeria "Alföld" din Hódmezővásárhely va fi deschisă o expoziţie din lucrările create în cea mai veche Colonie de artă din Ungaria, aflată la Gyula şi care are un trecut de patru decenii. Curatorul expoziţiei, Pogány Gábor selectează materialul expoziţional din circa trei sute de creaţii, care în forma actuală nu au fost încă prezentate.

 


 

Conform planurilor, creaţiile vor putea fi văzute până la începutul lunii iunie în nouă săli aflate la parterul galeriei. Vor fi expuse aproximativ două sute de piese, dintre care multe de dimensiuni mari, ca o colecţie a lucrărilor de până acum ale Coloniei de artă - a declarat vineri Nagy Imre, directorul Muzeului "Tornyai János" şi a Centrului Cultural.

Creaţiile mai vechi şi mai recente sunt ale membrilor fondatori, adică Albrecht Júlia, Balogh Gyula, Lakatos József Péter, Marosvári György, Rácz Katalin, Szakáll Ágnes, Székelyhídi Attila şi Tömpe Emőke, pe lângă acestea ale ucenicilor acestora, adică Bodor Zoltán, Lukács István, Szabó Éva Mária, Szőke Sándor, precum şi ale celor care au aderat mai târziu dar creează în acelaşi spirit, printre aceştia fiind Győrffy Péter, Salamon György şi Sáfár Pál. La expoziţia colecţiei din Hódmezővásárhely sunt prezenţi şi doi artişti fotografi, Horváth Balázs şi Nagy Ottó, respectiv reprezentanţii tinerei generaţii, adică Huszák Zsuzsanna, Oláh Katalin, Pethő Anikó şi Vancsura Rita.

 

Începând cu anul 1969., la Colonia de artă din Gyula vin artişti profesionişti şi tineri care se pregătesc să devină artişti. Profilul specific elaborat sub conducerea pictorului Tóth Tibor a devenit o pată unică de culoare pe paleta artelor plastice din Ungaria. Artiştii care creează aici lucrează în spiritul realismului, într-un mod de exprimare bazat pe principiile naturalismului, tema principală fiind omul de rând şi mediul acestuia.

 

Lucrările expuse la expoziţia care va fi deschisă în data de 14 aprilie înainte de masă îi vor călăuzi pe vizitatori în realitatea trecutului apropiat din Ungaria. Picturile, acuarelele, graficile, fotografiile şi sculpturile au ca temă principală documentarea urmărilor greşelilor concrete, îngrijorarea, o clasă socială pe cale de dispariţie şi stima faţă de cultura materială, scara de valori a acesteia.

 

MTI 29 martie 2013.

 

Holzindustrie Schweighofer va construi în Ţinutul Secuiesc o fabrică de cherestea.


Cu o investiţie de 150 milioane euro, societatea austriacă Holzindustrie Schweighofer va construi în Ţinutul Secuiesc o fabrică de cherestea, a declarat joi la Sfântu Gheorghe proprietarul firmei, Gerald Schweighofer. Conform informaţiilor agenţiilor de presă Mediafax şi Agerpres, reprezentanţii firmei austriece au declarat la conferinţa de presă că fabrica proiectată pe un teren de 50 hectare din satul Reci, în judeţul Covasna, va asigura 650 de locuri de muncă în mod direct şi alte 2000 de locuri de muncă în zonă, în mod indirect.

Importanţa investiţiei din Ţinutul Secuiesc este accentuată de faptul că la conferinţa de presă de joi a participat ministrul apărării, Mircea Duşa, membru al guvernului cu origini în această parte a ţării, şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor.

Conform intenţiei investitorilor fabrica va începe să funcţioneze în anul 2014. şi va avea o capacitate anuală de debitare de 800.000 metri cubi. Cheresteaua produsă va fi exportată în primul rând pe piaţa asiatică. Transportul se va face pe cale ferată.

Gerald Schweighofer a declarat că a decis să investească în Ţinutul Secuiesc după ce a aflat de la senatorul UDMR de Covasna, Olosz Gergely, despre tradiţiile locale de prelucrare a lemnului. Fabrica de la Reci va fi a cincea fabrică din România a investitorului austriac. Firma are circa 2500 de angajaţi în fabricile din Sebeş, Siret, Rădăuţi şi Comăneşti. Până în prezent Holzindustrie Schweighofer a investit în România 300 milioane euro, cifra anuală de afaceri este de 300 milioane euro.   sursă: MTI

Posibilităţi de vânătoare în Körös-Sárrét

Oficiul Tourinform din Körös-Sárrét editează pentru a treia oară în acest an publicaţia pentru vânători, care ajunge în mâinile celor interesaţi cu titlul de "Vânătoare şi Pescuit în Körös-Sárrét".


La acoperirea cheltuielilor publicaţiei editate de Oficiul Tourinform împreună cu Asociaţia pentru Turismul din Körös-Sárrét şi oficiul microregiunii contribuie şi cele 7 asociaţii de vânători şi 2 de pescari care sunt menţionate în paginile acestei publicaţii. Pe teritoriul bogat în vânat mic şi vânat mare din regiunea noastră sunt mai multe asociaţii de vânători care oferă posibilităţi de vânătoare. În această publicaţie vă recomandăm în primul rând aceste comunităţi, care îşi aşteaptă oaspeţii şi vânătorii, precum şi oficiile de vânătoare cu servicii de calitate! Pe lângă posibilitatea de a vâna, apele curate ale Crişurilor, frumuseţea fără pereche a braţelor moarte, precum şi mulţimea heleşteurilor oferă condiţii ideale şi celor care iubesc pescuitul. Cu ajutorul publicaţiilor,  Oficiul Tourinform popularizează atracţiile turistice ale regiunii în cadrul mai multor expoziţii. Dintre acestea se evidenţiază expoziţia FEHOVA organizată în luna februarie a fiecărui an, respectiv expoziţia de călătorii organizată ulterior. Multiplele reacţii certifică faptul că merită să investim în publicaţii care popularizează regiunea, pentru că rezultatele vor apărea în timp.

Din surse financiare europene la Dévaványa se va înfiinţa un cerc didactic de pedagogie muzeală

La apelul pentru propuneri de proiecte publicat în cadrul Programului Operativ de Infrastructură Socială al Planului de Dezvoltare "Ungaria Nouă" având codul cu numărul TIOP-1.2.2-11/1 şi denumirea "Dezvoltarea muzeelor şi arhivelor precum şi întărirea infrastructurală a rolului educaţional şi instructiv al acestora", în primăvara anului 2012


Administraţia locală Dévaványa a depus un proiect. Acesta a fost finanţat cu 7.000.000 forinţi din partea ESZA Nonprofit Kft. (Srl.), în calitate de organizaţie colaboratoare, sumă ce reprezintă un aport de 100 % . În cadrul proiectului, în vederea înfiinţării spaţiilor comunitare, a sălilor de predare şi pentru activităţile cu copiii din incinta muzeului, administraţia locală are posibilitatea de achiziţionare a materialelor didactice şi de echipamente. Scopul proiectului este dezvoltarea metodicii şi a materialelor didactice bazate pe competenţă, aspecte care în cadrul învăţământului au fost deja implementate. Pentru modernizarea culturii pedagogiei muzeale este o necesitate imperativă utilizarea noilor metode şi echipamente, predarea  şi implementarea în viaţa de zi cu zi a informaţiilor aflate în posesia muzeului. Prin dezvoltarea infrastructurii dorim să creştem eficienţa educării profesionale, de fond şi a celei muzeale, cu ajutorul dezvoltării competenţelor necesare în secolul XXI. Pe parcursul realizării proiectului, pentru elevii cu necesităţi speciale de educare vor avea loc şi activităţi de dezvoltare a aptitudinilor. Pentru achiziţionarea utilajelor şi echipamentelor, respectiv pentru amenajarea spaţiului destinat predării cursurilor, administraţia locală a iniţiat o procedură de achiziţie publică locală, în urma căreia a fost încheiat un contract de achiziţie cu întreprinderea individuală Moldván János.

Perioada de realizare a proiectului: 2 ianuarie 2013. - 30 iunie 2013.

Cercul "Prietenii Păsărilor" din Réhelyi este activ

Cercul "Prietenii Păsărilor" din Réhelyi având sediul în Dévaványa se apropie de a doua aniversare a înfiinţării.


Conducătorul organizaţiei, doamna Szélné Sándor Katalin a declarat că în activitatea cercului care în prezent numără aproape 40 de membri se implică oameni din toate categoriile de vârstă şi s-au alăturat multe familii. În viitor dorim să contactăm mai multe şcoli din judeţul Békés, pentru ca în cadrul unor ore de biologie speciale să facem cunoscute copiilor secretele lumii păsărilor. Se planifică expuneri şi prezentări legate de aplicarea inelelor pe picioarele păsărilor, pe care doresc să le organizeze în mai multe localităţi din judeţ - a mai declarat doamna Szélné Sándor Katalin.

 Pitulice

Dezvoltarea comunei Borş, reflectată prin proiecte

Bátori Géza a declarat corespondentului gazetei noastre că în trecutul apropiat au reuşit să realizeze dezvoltări prin 5 proiecte, dintre care unele nu s-au finalizat încă nici până în prezent.


Anul trecut a fost finalizată reţeaua de canalizare din localitate - racordarea gospodăriilor tocmai este în curs - aceasta fiind o investiţie de 1,5 milioane euro. La Sântion este în desfăşurare un proiect integrat, una dintre părţile acestuia este construirea reţelei de canalizare a localităţii, iar cealaltă parte o reprezintă realizarea unui sistem de tratare cu clor a apei potabile. La Santăul Mare a fost realizată din resurse proprii renovarea Casei de Cultură, respectiv în incinta renovată a conacului din secolul 18. a fost dată în folosinţă Casa Comunitară, al cărui parc urmează să fie amenajat în viitorul apropiat. S-a construit şi o reţea de drumuri, la Sântion a fost renovat un drum industrial, deasemenea s-a construit un nou vestiar şi în curând va fi dat în folosinţă şi un teren cu iarbă artificială.

 Clădirea noului vestiar.

Vă prezentăm Oficiul Primăriei din Borş (partea I.)

În data de 14 ianuarie 2013. conducătoarea proiectului de comunicare, doamna Tőkésné Gali Mónika a efectuat o vizită a Borş, în cadrul căreia s-a discutat despre sarcinile legate de proiect, după care s-a realizat un interviu cu liderii localităţii.


Modul de funcţionare al oficiului primăriei a fost prezentat de primarul localităţii Borş, domnul Bátori Géza, de managerul localităţii, domnul Lukács Sándor şi de referentul cultural, domnul Kupás Tibor:

- Oficiul de evidenţă a populaţiei, oficiul stării civile, arhiva, centrala telefonică precum şi poşta se află în fosta clădire a oficiului primăriei. În clădirea nouă funcţionează următoarele oficii: evidenţa agricolă, oficiul topografic şi tot aici sunt soluţionate cazurile sociale. În biroul oficiului stării civile şi de evidenţă a populaţiei lucrează 2 persoane, dar trebuie să ştiţi că în România căsătoriile sunt oficiate de către primar. La administraţia financiară lucrează o persoană pe post de casier şi două persoane se ocupă de taxe şi impozite (impozitele locale în localitatea Borş sunt următoarele: impozitul pe clădiri, impozitul pe autovehicule, impozitul pe teren şi chiriile). La departamentul de finanţe se desfăşoară printre altele activităţi de contabilitate şi de salarizare. Există un birou pentru proiecte şi achiziţii publice, un departament pentru domeniul construcţiilor, iar oficiul are şi un angajat pe post de jurist. Sarcina acestuia este de a se îngriji ca toate lucrurile să fie în ordine, totodată el este cel care întocmeşte procesele verbale la şedinţele consiliului şi deasemenea rapoartele. Cu toate acestea, doar primarul are competenţe administrative.  sursă: Turinform Körös Sárrét

Noul birou informaţional

Încet-încet se va finaliza Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 (HURO ETE)cu denumirea „Îmbunătăţirea comunicării transfrontaliere între Körös-Sárrét (Ungaria) şi regiunea Borş (România)”. Programul a demarat anul trecut în luna martie şi în conformitate cu planificările trebuia să fie finalizat în luna februarie.


Între timp însă îndeplinirea unor sarcini a întâmpinat greutăţi, respectiv a fost modificată şi legea CLXXXIX din 2011. articolul 157 despre administraţiile locale din Ungaria. În baza acesteia asocierile voluntare care funcţionează din data de 01 ianuarie 2013. nu sunt obligate să menţină organizaţie de muncă. De aceea conducătorii administraţiilor locale asociate în cadrul Asociaţiei Multifuncţionale a Microregiunii Szeghalom au convenit ca proiectul şi funcţionarea biroului redacţiei să fie preluate de către Administraţia Locală a Oraşului Füzesgyarmat. Conform planurilor, la mijlocul lunii martie poate demara activitatea redacţiei cu un personal de trei colaboratori într-un spaţiu nou amenajat din Füzesgyarmat, strada Kossuth, nr. 90., unde desfăşurarea muncii de calitate este asigurată prin mijloace moderne de informatică şi softuri. Biroul a fost amenajat în aşa fel încât să poată fi organizate şi workshop-uri comunitare mai mici, baia a fost reconstruită, s-a construit o cale de acces pentru cei cu handicap locomotor şi o mare parte a clădirii a fost termoizolată. La sfârşitul lunii mai va fi organizată şi conferinţa de încheiere, în cadrul căreia va avea loc inaugurarea festivă a noului birou. Alte informaţii referitoare la proiect găsiţi pe site-ul a www.borslife.ro, totodată îndemnăm locuitorii regiunii să se înregistreze cu curaj şi să se folosească de posibilităţile de a scrie comentarii sau cele de e-market. Noul birou înainte de ultimele finisări.

Cunoaşterea valorilor

Asociaţia "Pentru Turismul din Körös-Sárrét" a obţinut surse de finanţare  pentru  realizarea unui  program important demarat în luna ianuarie a anului 2013.


Scopul programului este ca odată cu prezentarea atracţiilor turistice ale microregiunii să fie parcurse de către elevii absolvenţi ai şcolilor generale din aceste oraşe şi valorile din Körös-Sárrét. Consultaţiile au început la Dévaványa, unde după vizionarea scurtmetrajului care prezintă regiunea, Gila Károly - membru al asociaţiei - a atras atenţia copiilor asupra valorilor naturale şi ale lumii construite care nu sunt observate întotdeauna dar totuşi există. Elevii foarte activi au fost receptivi la cele auzite şi văzute, ba mai mult, chiar şi ei au atras atenţia asupra altor valori care nu au fost amintite.

Câteva zile mai târziu a avut loc un eveniment asemănător la Vésztő, unde absolvenţii, după ce au vizionat filmul au venit cu mai multe propuneri pentru protejarea valorilor locale şi pentru prezentarea mai reuşită a acestora.

Programul continuă la Szeghalom, Körösladány şi Füzesgyarmat, sperăm că va fi o activitate asemănătoare.

Gila K.

 

 

Şcoala din Szeghalom a depus proiecte reuşite

Şcoala Generală "Tildy Zoltán", AMI şi EPSZ a depus două proiecte reuşite în cadrul programului multilateral Comenius  - Proiecte internaţionale de colaborare educaţionala, publicat de către Fundaţia Publică Tempus, care se derulează din septembrie 2012 până în iunie 2014.


Suma totală a subvenţiilor obţinute este de 40.000 euro, din care şcoala poate să realizeze 48 de acţiuni internaţionale. Astfel cel puţin 20 de elevi au posibilitatea de a călători în străinătate şi de a face cunoştinţă cu elevii din ţările partenere, cu sistemul educaţional şi cultura acestora. Colaborarea ajută şcolile la extinderea şi îngrijirea relaţiilor internaţionale, contribuie la întărirea motivaţiei elevilor de a învăţa limbi străine.

Titlurile şi temele proiectelor câştigătoare:

"Let’s Reveal Secrets of Europian Gardens" (Să descoprim secretele grădinilor Europene). Ideea principală a acestui proiect este înfiinţarea unor grădini de interior şi de exterior cu plantele specifice ţărilor.

"We are the champions!" (Noi suntem campionii!). Scopul principal al acestui proiect este de a face cunoscută copiilor bucuria mişcării şi educarea lor pentru a avea un mod de viaţă sănătos. Pe parcursul ambelor proiecte elevii comunică în limba ebgleză cu profesorii, astfel în timpul muncii în comun învaţă şi exersează această limbă.

 

Koczó Zsuzsanna, coordonator de proiect

Borş - Sală de fitness


 

Sala de fitness se află într-o clădire minunat renovată, fiind utilată cu aparate moderne şi echipată cu saună, aşteptându-şi clienţii tineri şi totodată pe cei mai în vârstă care se interesează de un mod de viaţă sănătos. Deşi sunt încă mulţi cei care au rezerve faţă de această formă de mişcare, posibilitatea există iar cu timpul acest fel de antrenament poate deveni mai popular.

Santăul Mare - Căminul de bătrâni


 

Deşi Căminul de bătrâni nu este terminat în totalitate, totuşi se observă că proiectanţii şi executanţii au pus accent pe calitate, pe rafinament şi pe necesităţi. Am auzit cu mirare de la domnul primar Bátori Géza că în incintă va fi chiar şi o biserică (am şi vizitat locaţia, chiar dacă e doar pe jumătate gata). În clădirea care se doreşte a fi inaugurată parţial în luna martie a anului 2013 pot fi primiţi 54 de oameni în vârstă.

Santăul Mic - Locuinţe sociale


 

Imobilul din localitate cu 14 apartamente a fost predat anul trecut. Administraţia locală a închiriat celor nevoiaşi 13 locuinţe. În timpul vizitei noastre am văzut şi apartamentul gol reţinut pentru cazuri speciale şi am observat cu mirare cât de bine utilat şi spaţios este. Cei care se vor muta aici vor avea un "cămin" într-adevăr frumos până când vor reuşi să iasă din situaţia grea în care se află.

Santăul Mare - Căminul cultural şi Centrul comunitar


 

Cele două centre au fost inaugurate în data de 18.11.2012. Căminul cultural este o clădire nouă, cu un spaţiu interior minunat şi modern, cu bucătărie şi vase de gătit, care satisface toate cerinţele utilizatorilor. Centrul comunitar a devenit corespunzător îndeplinirii sarcinilor prin renovarea vechiului conac Königswater. Anul acesta dorim să amenajăm şi curţile aferente, pentru ca într-adevăr centrele să poată fi utilizate în mod complex.

Dezvoltarea localităţii Borş, Sala de sport


Primarul localităţii Borş, Bátori Géza, ne arată cu mândrie una din clădirile impozante ale comunei. Această Sală de sport modernă din localitate a fost inaugurată în urmă cu câţiva ani,


Sala de sport – Borş şi este adecvată organizării meciurilor de baschet, volei, tenis de câmp şi bineânţeles de fotbal. A fost proiectată pentru 150 + 75 spectatori, iar cei mici şi cei mari din zonă exploatează din plin această posibilitate, atât ca sportivi cât şi ca suporteri. Aici se desfăşoară antrenamentele şi cantonamentele de iarnă, deoarece fiecare secţie sportivă se pregăteşte pentru noul sezon.

 

 

Kiraly Boglárka

Printre ceilalţi sportivi cu rezultate bune, localitatea se mândreşte şi cu o fată de 12 ani, care de ani de zile îşi uimeşte spectatorii cu un spectacol de dans acrobatic.


Deja de la vârsta de 8 – 9 ani a ieşit în evidenţă prin flexibilitate şi talent la dans, fiind membră a grupului de majorete şi gimnastică ritmică Sunshine, iar mai târziu a obţinut locul trei la un concurs naţional, a urcat pe podium la Cegléd într-un concurs internaţional. În prezent a fost selecţionată printre cei trei membri al unui campionat internaţional, dar în afară de locurile natale participă şi la evenimente cu scop caritabil. Aceste rezultate ar fi greu de atins dacă în ciuda vârstei fragede nu ar avea şi o perseverenţă surprinzătoare şi nu ar face cu multă pasiune ceea ce face: în afară de orele de dans săptămânale şi 5 ore de gimnastică, tot timpul exersează şi acasă.   sursă: Turinform Körörs Sárrét

 

 

 

La Santăul Mic încă mai funcţionează educaţia comasată

Deoarece nu sunt elevi de clasa întâi, şcolarii din Santăul Mic au fost familiarizaţi cu prima zi de şcoală, astfel încât au revenit în sala de clasa ca într-un loc bine cunoscut. Cei trei elevi de clasa a doua şi cei cinci elevi de clasa a patra au fost întâmpinaţi de o sală de clasă aranjată şi proaspăt văruită, dar din păcate şcoala care dispune de un spaţiu larg răsună de vacarmul a tot mai puţini copii.


După scurta şedinţă cu părinţii, prima zi de şcoală a continuat cu colorarea şi cu învăţarea unor cântece. Au făcut cunoştinţă cu Kovács Edit  care e noua doamnă învăţătoare, dânsa şi-a exprimat în mod glumeţ speranţa că nu din cauza ei se va închide şcoala din Santăul Mic, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu trei ani în cazul şcolii din Santăul Mare.

Deşi mulţi consideră că în şcolile de la ţară, în clasele comasate orele de curs se pot ţine mult mai greu dacă trebuie predate materii pentru mai multe clase, părerea pedagogului este alta. Kovács Edit a spus că până acum, toţi elevii din clasele comasate care au ajuns la ea erau bine pregătiţi, nu s-a simţit niciun dezavantaj, nici măcar la copii cu necesităţi speciale.

E ciudat că părinţii resping această idee, deşi acasă fraţii care frecventează şcoala în clase diferite au contact reciproc cu lecţiile. Doamna învăţătoare a pus accent pe faptul că în clasele comasate copiii devin mai independenţi în procesul de învăţare şi la îndeplinirea sarcinilor, tocmai pentru că pedagogul nu se poate ocupa de fiecare elev în parte. În concluzie putem să urăm spor la treabă şi în noul an şcolar!   sursă: Turinform Körörs Sárrét

S-a încheiat seria conferinţelor pe teme de comunicare

În luna octombrie a anului trecut s-a încheiat seria conferinţelor pe teme de comunicare din cadrul proiectului intitulat „Îmbunătăţirea comunicării transfrontaliere între Körös-Sárrét (Ungaria) şi regiunea Borş (România)”


Din primăvară până în toamnă, în 8 dintre localităţile microregiunii (Bucsa, Ecsegfalva, Dévaványa, Füzesgyarmat, Körösladány, Körösújfalu, Szeghalom, Vésztő) au avut loc dezbateri privind oportunităţile extinderii posibilităţilor de comunicare şi oportunităţile oferite în domeniul IT. Scopul acestor dezbateri a vizat informarea locuitorilor din regiune referitor la diversele alternative privind modalităţile de îmbunătăţire a legăturilor, valorile acestor localităţi şi posibilităţile de colaborare. Rezultatele obţinute de localitatea parteneră din România au fost prezentate de reprezentanţii conducerii comunei 

Macsári József primar – prezintă localitatea Szeghalom

 

Borş. În locaţiile din Ungaria primarii localităţilor au fost cei care au conturat o imagine de ansamblu privind trecutul, prezentul şi concepţiile despre viitor vizând localităţile din care provin. În concluzie a reieşit faptul că această colaborare se consideră a avea importanţă majoră în primul rând în domeniul turistic şi în sfera de afaceri.

Tőkésné Gali Mónika manager de proiect a ţinut o prezentare privind proiectul şi efectele sale preconizate, prezentând elementele inovative ale proiectului, respectiv a evidenţiat şi importanţa ziarului regional bilingv. În cadrul prezentărilor au fost schiţate oportunităţile oferite de portalul web ce urmează să fie realizat ca rezultat al proiectului, mijloacele realizării comunicării transfrontaliere, respectiv importanţa redacţiei comune, a serviciilor comune şi a tehnologiei web unitare. Fiecare manifestare a fost corelată cu un eveniment cultural sau distractiv, în cadrul cărora din bunăvoinţa Biroului Tourinform cei interesaţi au avut la dispoziţie un stand informativ. sursă: Turinform Körös Sárrét 

 

 

 

 

Teren de fotbal sintetic şi Tabără pentru Tineret la Dévaványa

Primul eveniment în 14 septembrie 2012 după amiază a fost inaugurarea terenului de fotbal sintetic realizat în cadrul programului de construcţii terenuri a Federaţiei de Fotbal Maghiar. Mészöly Kálmán le-a închinat cu drag puştilor localnici cu speranţa de-a vedea pe mai mulţi dintre ei şi în linia frontală a fotbalului peste câţiva ani. Pozsgai Éva, în numele federaţiei şi-a exprimat recunoştinţa faţă de localnici pentru asumarea sarcinii de proprie putere în 30%. Erdős Norbert, împuternicitul guvernului în discursul lui a subliniat importanţa asemenilor terene, împărtăşind experienţă proprie ca portarul de adineauri a echipei junior din Békéscsaba. Citând de la legendarul fotbalist, Puskás Ferenc, a atras atenţia tinerilor asupra importanţei educării unor jucători maghiari buni. După aceea, împreună cu primarul Pap Tibor au tăiat panglica tricoloră. Primul meci amical a avut loc între echipele de copii din Dévaványa şi Füzesgyarmat, apoi a urmat concursul echipelor pentru Ványa Kupa. După aceasta a avut loc inaugurarea festivă a Tabărei pentru Tineret realizat din cel de-a III-a axă a Fondului European de Dezvoltarea Agricolă şi Rurală. Domnul primar şi-a exprimat speranţa creşterii numărului turiştilor sosiţi în oraş datorită investiţiei realizate. Preşedintele consiliului judeţean, Farkas Zoltán, în felicitarea lui a dezvăluit că dintre mulţimea dezvoltărilor judeţeane întălnite de el se distinge Dévaványa. Un conducător bun, voinţă locală, specialişti excelente şi surse proprii sunt necesare pentru rentabila folosire a sprijinului U.E. În cuvântarea lui, Erdős Norbert ne-a amintit că Dévaványa până acuma a fost legată în primul rând de dropie şi de ştrandul local. Însă cu această dezvoltare am putut fi martorii lărgirii a unor însemnate potenţiale turistice, fiind în acord cu obiectivele pozitive şi folositoare ale guvernului pentru tineret. În final participnţii –cu călăuzire primarului Pap Tibor- au putut vizita casele din lemn şi au primit informaţii despre servicii. sursă: Tourinform Körös Sárrét


 

Drumurile publice din judeţul Békés sunt mai proaste decât media pe ţară.


Drumurile secundare din judeţul Békés sunt mai proaste decât media pe ţară, în cazul a patruzeci de procente din reţeaua de drumuri publice ale judeţului – aproximativ şase sute de kilometri – ar fi necesare lucrări imediate de intervenţie la diferite nivele – a spus vineri Virág Mihály, conducătorul Direcţiunii Judeţului Békés a "Magyar Közút Nonprofit" Zrt. (Sa.) la şedinţa Adunării Generale a Judeţului Békés. În raportul său, Virág Mihály a spus că lungimea drumurilor publice din judeţul Békés este de 1465 kilometri, procentul pavajelor mai vechi de 20 de ani se apropie de şaizeci la sută din reţeaua de drumuri. În baza măsurătorilor administratorului drumurilor publice, în anul 2012 au primit calificative necorespunzătoare sau proaste 978 kilometri de porţiuni de drumuri, raportul acestora ajungând la două treimi.Directorul a prezentat reparaţiile de drumuri actuale şi cele planificate. A spus că din fondurile pentru dezvoltarea circulaţiei rutiere comunitare ale Programului Operativ Regional (POR) s-a renovat, şi în data de 9 noiembrie a fost dat în folosinţă tronsonul de 14 kilometri a şoselei Orosháza-Tótkomlós din sudul judeţului Békés, precum şi porţiunea de 18 kilometri dintre Orosháza-Kaszaper împreună cu trecerea înspre Nagybánhegyes. Între ramificaţia dintre Bélmegyer şi Tarhos, drumul dintre Vésztő şi Doboz va primi un strat dublu de asfalt pe o porţiune de şase kilometri, lucrările sunt în curs, la fel şi la drumul dintre Gyula şi Elek, pe o porţiune de şase kilometri. Virág Mihály a mai spus că se mai aşteaptă fonduri pentru renovarea unei porţiuni de 7,8 kilometri între Szeghalom şi Vésztő, şi a unei porţiuni de 5,6 kilometri între Dévaványa şi Gyomaendrőd. Directorul a menţionat că între anii 2013 – 2014 se va derula un program naţional de renovare a drumurilor publice, din resurse de la bugetul de stat. Direcţiunea judeţului Békés a elaborat o propunere pentru renovarea necesară  a drumurilor publice, însă ceea ce se poate renova în realitate depinde de resursele care vor fi disponibile. În următorii ani societatea Magyar Közút planifică şi renovarea unor poduri, printre care se află şi podurile din Szeghalom şi Körösladány, care fac parte din drumul naţional 47 din judeţul Békés.   sursă:MTI

În localitatea Gyula, numărul nopţilor petrecute de oaspeţi în locurile de cazare a crescut cu 21 de procente.


Békéscsaba, 20 noiembrie 2012., marţi (MTI) – La Gyula, în perioada ianuarie – septembrie a crescut numărul nopţilor petrecute de oaspeţi în locurile de cazare cu 21 de procente, numărul celor care au petrecut mai multe zile în oraş a fost mai mare cu cincizeci de mii faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011 – s-a anunţat marţi înainte de masă la conferinţa de presă ţinută pentru evaluarea rezultatelor turistice din acest an. Komoróczki Alíz, administrator al Gyulai Turisztikai Nonprofit Kft. (Srl.) a declarat: în anul 2012 numărul nopţilor petrecute de oaspeţi în locurile de cazare a fost de 282.838, motivul creşterii a fost apariţia pe piaţă a unor locuri de cazare noi, de calitate. Managementul Destinaţiilor Turistice funcţionează în oraş începând cu luna ianuarie, susţine şi corelează interesele operatorilor din domeniul turistic. A menţionat că în primele nouă luni ale anului, numărul celor care au participat la evenimentele din Gyula a crescut cu 250 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011. La băile din Gyula numărul vizitatorilor a fost mai mare cu 6,8 procente în primele opt luni ale anului, numărul oaspeţilor fiind de 396.338 – a spus Boros László, directorul băilor. A evidenţiat că numărul serviciilor terapeutice utilizate a crescut cu 9,3 procente. Un mare succes a avut acţiunea comună cu Managementul Destinaţiilor Turistice de acordare a biletelor cu preţ redus pentru oaspeţii hotelurilor, până la data de 31 septembrie numărul acestora a fost mai mare cu cincizeci de mii. La nivel anual, în 2012 Várfürdő Kft. (Srl.) raportează o cifră de afaceri de 15-20 milioane forinţi – a menţionat directorul. Primarul Görgényi Ernő a atras atenţia asupra faptului că investirea veniturilor din turismul local în dezvoltarea oraşului încurajează apariţia capitalului investiţional. Primarul a amintit că oraşul oferă locaţie pentru trei investiţii turistice, se construieşte un ştrand cu o finanţare din partea UE de aproape patru miliarde de forinţi , se reconstruieşte Castelul Harruckern-Wenkcheim-Almásy şi zona centrală de pe lângă bulevardul Békés.

sursă: MTI

La Pécs, fostul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu şi fostul ambasador al Finlandei au fost distinşi cu titlul Doctor Honoris Causa.

Mihai Răzvan Ungureanu, fost premier al României şi Jari Vilén, fost ambasador ala Finlandei au fost distinşi cu titlul Doctor Honoris Causa în cadrul şedinţei festive de joi a Senatului Universităţii de Ştiinţe din Pécs


În oraţie, Bódis József, rector al Universităţii de Ştiinţe din Pécs a spus că o caracteristică comună a celor doi distinşi ai universităţii este faptul că au activat cu succes în domeniul ştiinţific propriu timp de mai multe decenii, au avut legături strânse cu Ungaria şi cu maghiarimea de dincolo de hotare, şi au adus servicii substanţiale universităţii şi domeniului ştiinţific din Ungaria. Mihai Răzvan Ungureanu, fostul premier al României, a fost propus pentru distincţie de către Miseta Attila, decanul facultăţii de medicină din cadrul universităţii. Conform argumentării sale, guvernul Ungureanu a recunoscut faptul că unul din pilonii dăinuirii Uniunii Europene este convieţuirea paşnică a etniilor, iar cea mai importantă condiţie pentru acest lucru este păstrarea limbii materne. Conform argumentării decanului, în perioada în care Ungureanu a fost prim-ministru – între lunile februarie şi mai, anul 2012 – a efectuat paşi pentru înfiinţarea facultăţii maghiare din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, în concordanţă cu constituţia şi legea învăţământului din România. În anul 2011, majoritatea românilor din senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş au refuzat sistematic organizarea învăţământului maghiar într-o secţie de sine stătătoare, deşi acest lucru a fost dispus în legea învăţământului intrat în vigoare la începutul anului trecut. Cabinetul de centru-dreapta al lui Ungureanu din care a făcut parte şi UDMR, printr-o hotărâre guvernamentală din martie 2012. a înfiinţat în instituţia de învăţământ din Târgu Mureş secţii în limba maghiară şi engleză. "Premierul a fost un exemplu prin faptul că a recunoscut că ştiinţele şi predarea acestora este o sarcină independentă de naţionalităţi, şi nu o parte a luptelor culturale" – a spus Miseta Attila în evocarea sa. Fostul ambasador al Finlandei în Ungaria, Jari Pekka Olavi Vilén, a fost propus pentru distincţie de către Horváth Béla, decanul secţiei Illyés Gyula a Universităţii de Ştiinţe din Pécs. Decanul a accentuat: diplomatul care până în anul 2012 a condus timp de cinci ani ambasada finlandeză din Budapesta, a considerat că întărirea legăturilor dintre cele două ţări este importantă, a tratat înrudirea lingvistică finlandeză-maghiară ca pe o sarcină evidenţiată, a susţinut înfiinţarea reţelei de profesori şi lectori de limba finlandeză care activează în universităţile din Ungaria. În discursul său, Mihai Răzvan Ungureanu a apreciat rezultatele de până acum a Universităţii de Ştiinţe din Pécs, creativitatea pedagogilor, rezultatele recunoscute în domeniul ştiinţific şi gesturile faţă de naţionalităţile care trăiesc în Pécs. A subliniat că printre valorile europene un loc distins îl au cele care au legătură cu respectul faţă de diferitele naţionalităţi. Jari Pekka Olavi Vilén a apreciat acordarea distincţiei ca fiind o recunoaştere a faptului că sistemul educaţional finlandez a avut success în deceniile trecute, iar legăturile în domeniul ştiinţific dintre Ungaria şi Finlanda s-au întărit. A subliniat că educaţia este cel mai important mijloc pentru a schimba lumea, de aceea şi pe viitor trebuie acţionat în vederea continuării dezvoltării acesteia. sursă: MTI

 

Ştiri 2013-2-5-stîng

 

Bucsa

Anul trecut a fost organizată pentru a doua oară seria de drumeţii intitulată "12 EXCURSII ÎN JURUL LOCALITĂŢII BUCSA". Am început anul cu o excursie de recompensă, organizată pentru cei mai buni din anul 2011., cutreierând prin localităţile Eger şi Szilvásvárad. Participanţii au rămas cu amintiri de neuitat, în prima localitate după vizitarea oraşului iar în cea de-a doua după vizitarea parcului de distracţii.

Dévaványa

În anul 2013., cu ocazia Zilei Culturii Maghiare, consiliul local a acordat titlul de recunoaştere ,,Dévaványa Kultúrájáért” (“Pentru Cultura din Dévaványa”) d-nei Burainé Murányi Magdolna, coordonatoarea Colecţiei de Istorie locală "Bereczki Imre".

Ecsegfalva

În 25 ianuarie, în comună s-au împărţit lemne de foc pentru populaţie, în ordinea nevoilor sociale. În conformitate cu numărul populaţiei, 65 de persoane au dreptul la această indemnizaţie în natură, cantitatea totală fiind de 57 m3  de lemne.

Füzesgyarmat

În data de 31 ianuarie 2013., cei interesaţi au avut ocazia de participa la forumul de informare privind locurile de muncă locale, denumit: Forum pentru persoanele defavorizate din Füzesgyarmat.

Kertészsziget

Potrivit deciziei consiliului, Secretariatul comun al Administraţiilor Locale Bucsa-Ecsegfalva-Kertészsziget se desfinţează din 28 februarie 2013. Din data de 01 martie 2013. localităţile Bucsa şi Kertészsziget vor înfiinţa o administraţie locală în comun.

Körösladány

La Primărie s-a organizat workshop-ul de demarare al proiectului KEOP, privind investiţia pentru apele uzate. Se preconizează că predarea terenului de lucrări către consorţiul executanţilor Duna Aszfalt Kft. – A- Híd Zrt., va avea loc în 14 februarie 2013.

Körösújfalu

Consiliul local a aprobat dispoziţia referitoare la normele pentru materia primă şi bonificaţiile din alimentaţia publică instituţionalizată,  potrivit căreia în anul 2013. preţurile vor urma rata inflaţiei, majorându-se cu 5,2%.

Szeghalom

În data de 08 decembrie 2012., cu participarea corului de cameră "Pro-Musica" a fost deschisă expoziţia intitulată “Castel cu măgari, sau ce caută măgarul în salon”. După deschidere, Bihari Kiss Endre a prezentat antologia intitulată “Calul Domnului”, el fiind totodată şi unul dintre redactori.

Vésztő

În zilele de 18 – 19 ianuarie 2013. la Vésztő a fost organizată întâlnirea şcolilor înfrăţite, cu participarea cadrelor didactice de la Liceul Teoretic "Bartók Béla" din Timişoara şi Şcoala Generală Reformată "Kis Bálint", tematica întâlnirii fiind evaluarea proiectului HURO.

 

Ştiri 2013-2-6-drept

 

Bucsa

Societatea Bio-Sales Bt. (Societate în comandită) va continua şi în anul 2013 colectarea selectivă a deşeurilor din localitate. Se asigură în mod gratuit saci pentru deşeurile de plastic, hârtie, metal şi sticlă.

Dévaványa

În data de 21 martie 2013. la Casa de Cultură se va organiza un spectacol de teatru pentru copii intitulat “Marea călătorie”, o poveste muzicală cu marionete vii, prezentată de Teatrul de Marionete din Buda.

Ecsegfalva

Începând cu data de 1 ianuarie 2013. localitatea va aparţine de administraţia teritorială a localităţii Gyomaendrőd. O dată pe săptămână, sarcinile administrative teritoriale vor fi îndeplinite de către un funcţionar din localitatea Dévaványa.

Füzesgyarmat

În data de 30 noiembrie 2012. a avut loc evenimentul de închidere corelată cu predarea festivă a investiţiei denumite “Construcţia reţelei de canalizare (canalele cu nr. 2/A – 2/B -4 -5 -6 -7 -8 -9 -10.) şi extinderea staţiei de epurare din Oraşul Füzesgyarmat” în valoare de peste 2 miliarde forinţi.

Kertészsziget

Potrivit dispoziţiei consiliului local  cu numărul 16/2012. (XII.12), între 1 ianuarie şi 25 ianuarie 2013. populaţia defavorizată a avut posibilitatea de a solicita lemne de foc, ca  ajutor social.

Körösladány

Grădina de vară şi teatrul de vară vor putea fi renovate! În urma procedurii de achiziţie publică, consiliul local va decide în curând despre demararea execuţiei.

Körösújfalu

În şedinţa din luna noiembrie, consiliul local a luat o decizie în privinţa modificării impozitului pe meserii, potrivit căreia “în cazul activităţii constante / permanente, cuantumul impozitului este de 2% din baza de impozitare”, şi de asemenea a anulat  scutirea de la impozitare.

Szeghalom

În data de 09.02.2013. în sala de sport PAG a fost organizată a II-a ediţie a competiţiei de Dans de Societate "Tildy". La concurs s-au înscris 214 dansatori din şapte localităţi, de la şapte şcoli, cu 22 de coreografii.

Vésztő

La petrecerea de revelion din cadrul proiectului comun cu comunitatea tinerilor reformaţi (TÁMOP 5/2-5B-10/2-210-164) tinerii au avut ocazia să petreacă şi să se distreze împreună. Cei prezenţi la eveniment au avut parte de experienţe de neuitat.

 

Log in si inregistrare
Consumul de energie electrica al serverului:
201.6 W

 

 

 

Bucsa

În data de 01 ianuarie 2013. militarii Armatei Maghiare au venit şi la Bucsa, ei au asigurat aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă. Locul de distribuire al apei : P-ţa Kossuth.

Dévaványa

Istoricul local Dr. Bereczki Imre, care şi-a sacrificat 65 de ani din viaţă pentru a colecta datinile tangibile şi cele intelectuale din Dévaványa, din împrejurimile acesteia şi din Sárrét, a fost distins post-mortem cu distincţia de Cavaler al Culturii Maghiare.

Ecsegfalva

Între 4 decembrie 2012. şi 17 ianuarie 2013. în localitate au fost efectuate de către societatea Magyar és Társa 2000 Kft. (Srl.) lucrările pentru modernizarea iluminatului public, pentru înlocuirea corpurilor de iluminat cu instalaţii economice, moderne, cu leduri.

Füzesgyarmat

În data de 31 ianuarie 2013., administraţia locală a oraşului a organizat un Forum Cetăţenesc, deoarece doreşte să depună un proiect cu denumirea "Reabilitarea cu scop social a oraşului" pentru care condiţia esenţială este elaborarea unei strategii integrate de urbanism. Exponent a fost specialista în domeniul de urbanism, Gurály Edina.

Kertészsziget

Începând cu data de 2 ianuarie 2013., şi ulterior în fiecare a doua zi de la ora 8 la ora 10 în piaţa din localitate se va distribui apă potabilă, 2 litri de persoană, în mod gratuit.

Körösladány

Alimentaţia socială a celor îndreptăţiţi pentru acest ajutor va fi asigurată de cantina AMK din Körösladány, deoarece cantina ESZI care a îndeplinit această sarcină a fost naţionalizată. Ca urmare a acestei decizii, de la cantina ESZI au fost transferaţi 4 angajaţi.

Körösújfalu

În data de 29 decembrie 2012. Garda Civilă din Körösújfalu a organizat o adunare generală extraordinară, cu ocazia căreia au fost înregistraţi noi membri şi conducătorul organizaţiei a informat Asociaţia despre activităţile din cursul anului precum şi despre utilizarea surselor financiare.

Szeghalom

În data de 21 ianuarie 2013. la bibliotecă a fost susţinut un spectacol de către trupa de teatru " Kiskószák". În cadrul spectacolului de mare succes - regizat pe baza celor mai frumoase zece cuvinte ungureşti ale lui Kosztolányi Dezső - au fost recitate poezii şi interpretate diferite cântece.

Vésztő

În data de 6 decembrie, cu conducerea profesorului Horváth Elek (care este şi profesorul şcolii de artă din localitate) elevii Şcolii Profesionale de Artă "Premier" din Békéscsaba au susţinut un spectacol de Crăciun la Centrul Cultural "Sinka István". 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ca un rezultat al unui proiect comun, în lunile de primăvare va fi organizat un eveniment sportiv de 2 zile. Evenimentul denumit Ziua Sportului va fi organizat într-o zi la Borş iar în cealaltă zi în Ungaria, la Bucsa, în cadrul acestora copiii şi adulţii participanţi îşi pot măsura puterile în diferite concursuri şi jocuri sportive.

Buna dispoziţie a zilei congregaţiei organizată cu ocazia comemorării Reformaţiunii a fost asigurată de concertul Fanfarei Simfonice din Oradea şi a Orchestrei de Cameră  Stadler, cei mici împreună cu cei mari au petrecut o după-amiază plină de diferite programe. Spectacolul de clovni susţinut de doi dintre membri teatrului de marionete Liliput a inclus şi activitatea foarte populară de modelare a baloanelor, dar au avut loc şi concursuri, s-a mâncat langoş şi s-au sculptat felinare din dovleac. La sfârşitul evenimentului s-a revenit la comemorarea Reformaţiunii, când preoţii au afişat pe uşa bisericii din Santăul Mic cele 95 de puncte ale lui Luther.

La începutul lunii noiembrie, la invitaţia doamnei educatoare Porkoláb-Juhász Ilona aproape cincizeci de copii de grădiniţă din Episcopia Bihor au fost în vizită la Santăul Mic. Oaspeţii au făcut cunoştinţă cu caracteristicile vieţii de la ţară, au mers cu tractorul, s-au jucat la marginea pădurii în aerul curat, s-au împrietenit cu animalele şi au cules plante. Bucuriile trăite împreună i-au încurajat să păstreze legăturile de prietenie şi în viitorul apropiat.

 

În localitatea Borş, în fiecare sfârşit de săptămână din septembrie şi octombrie s-au organizat baluri cu ocazia zilei recoltei. După scurtele slujbe ţinute înainte de masă, tinerii entuziaşti au circulat pe străzile localităţii, unii pe cal, alţii în căruţă, pentru a invita la bal pe cei care vor să se distreze. În punctele mai circulate ale satelor, tinerii şi-au prezentat şi talentul la dansuri, oferind astfel o imagine despre distracţia de care vor avea parte cei ce merg la bal. Repetiţiile care au durat mai multe săptămâni au avut ca rezultat faptul că perechile au dansat cu succes, şi nu în ultimul rând aceste evenimente au şi caracter de socializare.

La Sântion s-a realizat un teren cu iarbă artificială, se preconizează că va fi dat în primire peste o lună, după finalizarea ultimei faze a lucrărilor.

 

 

Bucsa

Societatea Bio-Sales Bt. (Societate în comandită) va continua şi în anul 2013 colectarea selectivă a deşeurilor din localitate. Se asigură în mod gratuit saci pentru deşeurile de plastic, hârtie, metal şi sticlă.

Dévaványa

În data de 21 martie 2013. la Casa de Cultură se va organiza un spectacol de teatru pentru copii intitulat “Marea călătorie”, o poveste muzicală cu marionete vii, prezentată de Teatrul de Marionete din Buda.

Ecsegfalva

Începând cu data de 1 ianuarie 2013. localitatea va aparţine de administraţia teritorială a localităţii Gyomaendrőd. O dată pe săptămână, sarcinile administrative teritoriale vor fi îndeplinite de către un funcţionar din localitatea Dévaványa.

Füzesgyarmat

În data de 30 noiembrie 2012. a avut loc evenimentul de închidere corelată cu predarea festivă a investiţiei denumite “Construcţia reţelei de canalizare (canalele cu nr. 2/A – 2/B -4 -5 -6 -7 -8 -9 -10.) şi extinderea staţiei de epurare din Oraşul Füzesgyarmat” în valoare de peste 2 miliarde forinţi.

Kertészsziget

Potrivit dispoziţiei consiliului local  cu numărul 16/2012. (XII.12), între 1 ianuarie şi 25 ianuarie 2013. populaţia defavorizată a avut posibilitatea de a solicita lemne de foc, ca  ajutor social.

Körösladány

Grădina de vară şi teatrul de vară vor putea fi renovate! În urma procedurii de achiziţie publică, consiliul local va decide în curând despre demararea execuţiei.

Körösújfalu

În şedinţa din luna noiembrie, consiliul local a luat o decizie în privinţa modificării impozitului pe meserii, potrivit căreia “în cazul activităţii constante / permanente, cuantumul impozitului este de 2% din baza de impozitare”, şi de asemenea a anulat  scutirea de la impozitare.

Szeghalom

În data de 09.02.2013. în sala de sport PAG a fost organizată a II-a ediţie a competiţiei de Dans de Societate "Tildy". La concurs s-au înscris 214 dansatori din şapte localităţi, de la şapte şcoli, cu 22 de coreografii.

Vésztő

La petrecerea de revelion din cadrul proiectului comun cu comunitatea tinerilor reformaţi (TÁMOP 5/2-5B-10/2-210-164) tinerii au avut ocazia să petreacă şi să se distreze împreună. Cei prezenţi la eveniment au avut parte de experienţe de neuitat.

 

A „Határon átnyúló kommunikáció kiépítése a Körös-Sárréten, valamint Bors térségében” c. projekt a Magyarország-Románia Határon Átnyúló Együttműködési Program 2007-2013 keretében valósul(t) meg (www.huro-cbc.eu), az Európai Unió támogatásával, az Európai Regionális Fejlesztési Alap, valamint Magyarország és Románia társfinanszírozásával.

Jelen anyag tartalma nem feltétlenül tükrözi az Európai Unió hivatalos álláspontját.

Proiectul intitulat „Îmbunătăţirea comunicării transfrontaliere între Körös-Sárrét (Ungaria) şi regiunea Borş (România)” este implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 (www.huro-cbc.eu) şi este finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, completat de co-finanțarea națională a celor două state membre participante în program, Ungaria si România.

Conținutul acestui material nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.